Baptiștii din România în stocnou!
Pionierii
Baptiștii români nu s-au vădit prea harnici în scrierea propriei lor istorii, un demers care în mod normal ar trebui efectuat în fiecare generație. Pierdem mult pe plan identitar pentru faptul că nu ne cunoaștem cu adevărat rădăcinile, cum a ajuns credința baptistă pe aceste meleaguri, cine au fost pionierii mișcării baptiste și care au fost valorile și practicile lor fundamentale. În ultimul secol am împrumutat, adesea prea ușor, învățături sau practici, nu întotdeauna cele mai fericite, care ne-au îndepărtat de identitatea părinților fondatori și ne-au înstrăinat pe unii de alții. Sigur, există circumstanțe atenuante, cum ar fi persecuțiile atroce din perioada interbelică, acea încremenire în proiect din epoca dictaturii comuniste, sau atitudinea laxă față de generoșii parteneri din Vest, care ne-au invadat după Revoluție.
Lucrarea de față vine în urma multor ani de studiu și documentare, timp în care au fost abordate multe izvoare istorice primare și secundare, dintre care o parte semnificativă nu au fost valorificate până în prezent de istoricii baptismului românesc. Acolo unde se întâlnesc date și informații care diferă de lucrările majore publicate până acum, explicația rezidă în aceste surse noi. Pe măsura deschiderii arhivelor și a digitalizării multor documente vechi, neintrate încă în atenția istoriografilor, cu siguranță vor mai fi surprize. Adesea e mai ușor să eviți confruntarea cu trecutul, mai ales când acesta conține presiuni ateiste, experiențe dramatice în viața personală sau a bisericii, cât și compromisuri etice dureroase.
Aceasta carte umple un gol care ar fi trebuit de mult rezolvat. Centrul de greutate al lucrării se află în secolul al XIX-lea, iar narațiunea conține o prezentare echilibrată a dezvoltării mișcării baptiste, pe fiecare etnie. Ca autor baptist, am încercat din răsputeri să evit un stil encomiastic, în care este foarte lesne de alunecat. Criticii pot evalua cât am reușit. La fel, am încercat să păstrez o obiectivitate academică în problemele mai sensibile. Fiind un cercetător independent, lucrarea nefiind patronizată de vreun for confesional, am beneficiat de lipsa oricărei cenzuri confesionale. M-am ferit totuși de ispita de a emite judecăți, dând prioritate informațiilor. Sigur că ar fi fost posibilă o versiune mai concisă, dar lucrarea e intenționată ca o resursă care poate lansa noi direcții de cercetare.
Mihai Ciucă, autor „Baptiștii din România: Pionierii”
Recenzii
- Blogul Persona, de Dr. Dănuț Mănăstireanu
- Adaugă recenzia ta!
Citește și